Revenirea oamenilor pe Lună ridică o problemă relevantă inclusiv pentru comunitatea științifică din România și Europa: cum pot fi deosebite urmele naturale din solul selenar de contaminarea adusă de astronauți? Un studiu NASA publicat la 19 august 2026 în revista Science Advances arată că microbii umani ar putea supraviețui în unele zone umbrite de la Polul Sud lunar. Cercetătorii avertizează că astfel de organisme ar putea afecta interpretarea indiciilor chimice despre geologia sau o posibilă biologie din trecut, atât pe Lună, cât și ulterior pe Marte.
- Studiul a analizat condițiile din Nobile Rim, Connecting Ridge și De Gerlache Rim.
- Supraviețuirea înseamnă menținerea în viață pentru cel puțin o zi terestră, nu creștere sau reproducere.
- Aspergillus niger a rezistat cel mai bine radiațiilor ultraviolete dintre microorganismele evaluate.
- NASA intenționează să trimită în 2028 o misiune cu echipaj pe suprafața Lunii.
Umbrele polare pot deveni refugii pentru microorganisme
La polii Lunii, Soarele pare să rămână aproape de orizont, din cauza înclinării foarte mici a axei satelitului. Crestele craterelor, munții și chiar denivelările mici pot bloca lumina, formând porțiuni reci și umbrite. Acestea pot conserva apă și proteja molecule fragile, dar și eventuali microbi, de radiațiile care le-ar fi în mod normal fatale.
Echipa NASA a folosit hărți de mediu construite din date despre altitudine și temperatură colectate de instrumentele sondei Lunar Reconnaissance Orbiter, alături de modele privind radiațiile care ajung la suprafață. Au fost simulate condițiile din trei regiuni apropiate Polului Sud: Nobile Rim, Connecting Ridge și De Gerlache Rim.
Rezultatele au indicat „nișe de supraviețuire” cu dimensiuni foarte diferite, de la fundul unui crater cu o lățime de aproximativ o milă până la suprafața unei urme de cizmă. Cercetătorii definesc însă supraviețuirea într-un sens limitat: microorganismul rămâne viu cel puțin o zi terestră, fără ca acest lucru să însemne că se poate dezvolta sau reproduce.
Studiul nu demonstrează că Polul Sud lunar a fost deja contaminat, ci identifică locurile în care microbii transportați de viitoarele echipaje ar putea rezista.
O ciupercă întâlnită pe ISS a avut cea mai mare rezistență
Analiza a inclus organisme asociate zborurilor spațiale sau întâlnite în mod obișnuit pe pielea umană: Aspergillus niger, Bacillus subtilis, Staphylococcus aureus, Deinococcus radiodurans și mai multe specii de Fusarium. Cercetătorii au comparat limitele cunoscute de toleranță la căldură și radiații ultraviolete cu mediul simulat de pe Lună.
Aspergillus niger, o ciupercă întâlnită în locuri calde și umede, a fost identificată anterior în interiorul Stației Spațiale Internaționale, iar experimentele au arătat că poate rezista și în exteriorul acesteia. În noul studiu, organismul a suportat chiar și unele zone expuse parțial luminii solare.
Rezistența este importantă deoarece radiațiile ultraviolete sunt letale pentru majoritatea microbilor și sunt folosite inclusiv la sterilizarea spitalelor. Totuși, autorii precizează că organismele analizate nu sunt considerate extremofile.
Contaminarea poate ascunde diferența dintre descoperire și eroare
Oamenii transportă inevitabil microorganisme: în medie, pe o porțiune de piele de mărimea unei radiere de creion trăiesc un milion de bacterii. Ele pot fi eliberate din costumele spațiale și habitate. Vehiculele robotizate pot fi încălzite la peste 204 grade Celsius pentru reducerea organismelor vii, procedeu care nu poate fi aplicat astronauților.
Din perspectiva metodei științifice, stabilirea unei valori de referință înaintea sosirii echipajelor este esențială. Aceasta înseamnă inventarierea contaminanților transportați de oameni și caracterizarea chimiei locale înainte ca vizitele să modifice probele. Fără un asemenea reper, o urmă terestră ar putea fi confundată cu un indiciu provenit din mediul lunar.
Pentru viitoarele misiuni pe Marte, diferența dintre un microb local și unul adus de pe Pământ ar putea decide dacă un rezultat este interpretat drept posibil semn de viață sau simplă contaminare.
Autorii văd însă și o oportunitate: zonele umbrite ale Lunii ar putea funcționa ca laborator natural pentru testarea limitelor reale ale supraviețuirii microbiene. Ei subliniază că nu există dovezi că Luna oferă ingredientele necesare dezvoltării și multiplicării acestor organisme, între care apa lichidă, asociată de regulă cu o atmosferă și temperaturi moderate.
Problema devine mai urgentă în perspectiva planurilor NASA de a trimite în 2028 prima misiune cu echipaj pe suprafața selenară după mai bine de o jumătate de secol. O prezență umană de durată ar transforma protecția planetară dintr-o preocupare legată în principal de sonde într-o provocare permanentă.
Credeți că protejarea probelor lunare ar trebui să limiteze locurile în care pot ajunge viitorii astronauți?
