Orcile sfărâmă pești-lună printr-o tehnică de impact

Cercetătorii au documentat în Golful Californiei o tehnică de procesare a prăzii care nu fusese descrisă anterior la orci: un exemplar ține cadavrul unui pește-lună, apoi îl eliberează cu o clipă înainte ca altul să îl lovească în viteză, sfărâmându-i țesutul. Comportamentul apare în două episoade independente, din iulie 2024 și septembrie 2025, analizate într-un articol din Frontiers in Ethology. În ambele cazuri, prada era deja moartă, iar autorii iau în calcul atât facilitarea hrănirii exemplarelor tinere, cât și joaca drept posibile explicații.

Lovitura a fost suficient de puternică pentru a desface țesutul prăzii în mii de fragmente.

Prima observație arată cum au fost împărțite rolurile

În iulie 2024, Kathryn Ayres, cercetătoare la organizația nonprofit Beneath The Waves, a urmărit un grup de orci care interacționa cu un pește-lună cu coadă ascuțită ucis anterior. Din grup făcea parte și un juvenil.

O femelă a prins peștele de înotătoarea mare a cozii, care oferea un punct stabil de susținere. Între timp, un mascul a accelerat spre pradă. Femela i-a dat drumul chiar înainte de impact, iar țesutul s-a fragmentat și a rămas dispersat în apă.

Juvenilul a început să consume bucățile mici. Adulții s-au hrănit din ceea ce mai rămăsese din corp, fără să mănânce fragmentele mărunte. În septembrie 2025, Héctor Franz a filmat un al doilea episod cu aceeași succesiune de fixare, lovire și hrănire.

Peștii-lună pot depăși trei metri lungime și pot ajunge la 2.000 de kilograme. Ei se deplasează între diferite adâncimi, dar urcă la suprafață pentru odihnă, reglarea temperaturii sau îndepărtarea paraziților. În aceste ape superficiale sunt vulnerabili la prădători, iar în Golful Californiei se numără printre speciile vânate și consumate frecvent de orci.

Cadavrul era procesat, nu ucis prin lovire

Faptul că ambii pești erau deja morți schimbă interpretarea comportamentului. Cercetătorii nu descriu lovitura drept o metodă de ucidere, ci ca pe o posibilă tehnică de procesare a hranei.

Aceasta înseamnă că lovirea ar putea avea rolul de a transforma o pradă voluminoasă în porții mai ușor accesibile, în special pentru pui și juvenili.

Orcile au mai fost observate rupând prada și împărțind-o cu alți membri ai grupului. În acest context, noul comportament poate fi interpretat ca o formă de investiție parentală. Ayres avertizează însă că explicația nu este definitivă: interacțiunea ar fi putut avea și o funcție socială sau ludică, deoarece orcile se joacă uneori cu hrana.

Fragmentarea ar putea avea și efecte microbiene

Peștele-lună este acoperit de un strat gelatinos, numit capsulă, iar acesta și pielea găzduiesc un microbiom distinct. Când țesutul este sfărâmat, microorganismele sunt dispersate în apă și pot modifica local compoziția nutrienților.

Autorii consideră că fragmentarea ar putea facilita contactul dintre microbiomul peștelui și cel al orcilor, cu posibile beneficii nutriționale sau legate de reglarea imunitară. Este însă o ipoteză, nu un efect demonstrat de cele două filmări.

Până acum, dezintegrarea prin impact a fost observată numai la peștele-lună cu coadă ascuțită. Țesutul acestei specii ar putea răspunde particular la loviturile de mare energie, astfel că rezultatul nu poate fi extins automat la alte specii de pești-lună.

Două filmări confirmă tehnica, nu răspândirea ei

Două observații independente arată că un asemenea comportament este posibil și repetabil, dar nu stabilesc cât de frecvent apare sau câte grupuri de orci îl folosesc. Identificarea exemplarelor din imagini ar fi esențială pentru a afla dacă tehnica aparține aceluiași grup.

Cercetătorii cer filmări și fotografii mai clare ale înotătoarelor dorsale și petelor din jurul ochilor, trăsături folosite pentru recunoașterea indivizilor. Astfel de imagini ar putea arăta dacă metoda este transmisă în interiorul unui grup sau a apărut separat.

Cum interpretați comportamentul orcilor: tehnică de hrănire pentru exemplarele tinere sau formă de joacă?