Epidemia de Ebola din Republica Democratică Congo a depășit pragul de 1.000 de morți, potrivit bilanțului prezentat miercuri de Africa Centres for Disease Control and Prevention. Directorul general al instituției, dr. Jean Kaseya, a anunțat 1.031 de decese confirmate. Separat, datele Ministerului Sănătății indicau până luni 2.473 de cazuri și 999 de morți în Congo, precum și cel puțin 737 de pacienți izolați sau tratați în spitale. O sinteză a Organizației Mondiale a Sănătății menționează și două decese în Uganda. Epidemia a fost declarată la 15 mai.
- Africa CDC a confirmat 1.031 de decese provocate de actuala epidemie.
- Aproximativ 80% dintre cazurile noi nu sunt legate de lanțuri de transmitere cunoscute.
- Tulpina Bundibugyo nu are în prezent vaccinuri sau tratamente aprobate.
- Un prim studiu clinic pe oameni pentru un vaccin candidat a început la Oxford.
Bilanțurile disponibile nu sunt identice: datele congoleze consemnau 999 de decese în țară, în timp ce cifra comunicată de Africa CDC a ajuns la 1.031. OMS avertizează însă că amploarea reală a epidemiei ar putea fi de două până la patru ori mai mare decât cea surprinsă de statisticile oficiale.
Actuala epidemie de Ebola este cea mai rapidă înregistrată până acum, iar autoritățile sanitare nu reușesc să identifice sursa pentru aproximativ 80% dintre cazurile noi.
Urmărirea contacților rămâne sub nivelul necesar pentru control
Autoritățile urmăresc 82% dintre contacții asociați cazurilor confirmate. Proporția este sub intervalul de 90%-95% pe care oficialii OMS îl consideră necesar pentru a controla răspândirea virusului.
Urmărirea contacților este una dintre componentele centrale ale răspunsului la Ebola: persoanele care au intrat în contact cu un bolnav sunt identificate și monitorizate, astfel încât eventualele cazuri să poată fi izolate. Faptul că majoritatea infectărilor noi apar în afara lanțurilor cunoscute înseamnă că echipele medicale intervin fără o imagine completă a circulației virusului.
Ebola se transmite prin contact cu fluide corporale infectate, inclusiv sânge, vomă și spermă. Boala este rară, dar foarte contagioasă, poate provoca forme severe și este adesea fatală.
Tulpina Bundibugyo nu are vaccin sau tratament aprobat
Epidemia este provocată de tulpina Bundibugyo, pentru care nu există vaccinuri ori tratamente aprobate. Kaseya a pus numărul deceselor pe seama lipsei vaccinurilor, medicamentelor și finanțării și a cerut intensificarea eforturilor internaționale.
Grupul pentru vaccinuri al Universității Oxford a lansat săptămâna trecută primul studiu clinic pe oameni al unui vaccin candidat împotriva acestei tulpini. Studiul de fază I va include 50 de adulți sănătoși, cu vârste între 18 și 55 de ani, și va evalua siguranța produsului și răspunsul imunitar.
În termeni practici, începerea studiului nu oferă o soluție imediată pentru epidemia în curs: faza I urmărește în primul rând siguranța și reacția imună, înaintea unor eventuale etape ulterioare de cercetare.
Ritmul actual îl depășește pe cel al epidemiei din 2013-2016, care a avut nevoie de aproximativ opt luni pentru a ajunge la 1.000 de decese. Acea epidemie a provocat peste 11.000 de morți din cel puțin 28.000 de cazuri.
Conflictul și rezistența comunităților îngreunează intervenția
Epicentrul epidemiei este în provincia Ituri, iar cazuri au fost înregistrate în total în cinci dintre cele 26 de provincii ale țării. Unele localități sunt greu accesibile din cauza conflictului cu grupările rebele, în timp ce atacurile asupra unităților medicale și echipelor de intervenție au determinat retragerea unor lucrători și organizații din anumite zone.
Răspunsul este afectat și de refuzul unor comunități de a permite echipelor specializate să efectueze înmormântări sigure. Potrivit lui Robert Ndjalonga, șeful protecției civile din Ituri, unele echipe au avut nevoie de escorta forțelor de securitate. Lipsa materialelor funerare și absența unor echipe operaționale în anumite zone sanitare au produs, de asemenea, întârzieri.
În plus, unii angajați sanitari au intrat în grevă, afirmând că nu au fost plătiți de la începutul epidemiei. Combinația dintre accesul dificil, neîncrederea comunităților și lanțurile necunoscute de transmitere explică de ce cifrele confirmate pot surprinde doar o parte a crizei, fără ca estimările mai ample ale OMS să reprezinte cazuri deja verificate individual.
