Bill McGuire, profesor emerit de riscuri geofizice și climatice la University College London, folosește arhiva geologică a Pământului pentru a evalua direcția încălzirii globale. Concluzia sa este că problema centrală nu o reprezintă simplul fapt că planeta devine mai caldă, ci viteza transformării: cu posibila excepție a perioadei imediat următoare impactului asteroidului de acum 66 de milioane de ani, rocile, sedimentele, calotele glaciare și urmele vieții vechi nu indică un ritm comparabil cu cel actual.
- Temperatura medie globală crește de zece ori mai repede decât în timpul maximului termic Paleocen-Eocen.
- Ritmul este de cel puțin 20 de ori mai mare decât la sfârșitul ultimei perioade glaciare.
- Dacă emisiile ating un maxim până în 2040 și apoi scad rapid, modelele indică o climă comparabilă cu cea din Pliocenul târziu.
Comparația cu trecutul arată că viteza încălzirii globale, nu doar temperatura finală, este elementul care separă schimbarea actuală de episoadele climatice cunoscute.
În istoria sa de 4,6 miliarde de ani, Pământul a traversat intervale mult mai calde decât prezentul. Potrivit analizei lui McGuire, diferența este că nivelul dioxidului de carbon din atmosferă nu a crescut în ultimele două secole într-un ritm observat anterior, cu excepția posibilă a consecințelor imediate ale impactului care a dus la dispariția dinozaurilor.
Arhiva geologică completează modelele informatice. Modelele proiectează evoluții posibile pe baza unor ipoteze despre emisii și reacția sistemului climatic, în timp ce rocile, gheața și fosilele păstrează dovezi despre schimbări care s-au produs deja. Împreună, cele două instrumente permit compararea prezentului cu perioade în care concentrațiile de CO2, temperaturile și nivelul mărilor erau diferite.
Reducerea rapidă a emisiilor ar limita revenirea la Pliocen
În ultimii aproximativ 50 de milioane de ani, clima planetei a urmat, în linii mari, o tendință de răcire. Încălzirea globală inversează acum această direcție, într-un proces descris de McGuire drept o întoarcere a „ceasului climatic” către condiții preistorice.
Studiile de modelare citate de el arată că, dacă emisiile ajung la un maxim până în 2040 și apoi scad rapid, clima s-ar putea îndrepta către un echivalent al Pliocenului târziu, de acum circa 3 milioane de ani. Atunci, concentrația atmosferică de CO2 era cuprinsă între 330 și 400 de părți pe milion, temperatura depășea media preindustrială cu 2,5°C până la 4°C, iar nivelul mării era cu 15 până la 25 de metri mai ridicat.
Condiții de tip pliocen ar putea începe să apară în interiorul continentelor încă din anii 2030 și apoi să se extindă. Aceasta este însă o proiecție condiționată, nu descrierea unui rezultat inevitabil: traseul depinde de momentul și rapiditatea reducerii emisiilor.
Pentru societățile actuale, comparația înseamnă că infrastructura, agricultura și orașele ar trebui să se adapteze unei clime diferite de cea în care s-a dezvoltat civilizația umană.
Emisiile persistente ar putea împinge clima spre Miocen
Dacă emisiile nu sunt limitate suficient de repede sau dacă reacțiile naturale amplifică încălzirea peste estimări, analogia s-ar muta către Miocen, în urmă cu 15 până la 17 milioane de ani. Concentrațiile de CO2 se situau atunci între 400 și 600 de părți pe milion, iar temperaturile erau cu 6°C până la 8°C peste nivelurile anilor 1800. Nivelul mării ar fi fost cu aproximativ 50 de metri mai ridicat decât astăzi.
Temperaturile miocene erau mai mari decât s-ar anticipa doar din acele concentrații de CO2, ceea ce sugerează existența unor factori suplimentari de încălzire care nu sunt încă pe deplin înțeleși. În scenariul extrem prezentat de McGuire, dezechilibrul energetic al Pământului și ritmul observat prin sateliți lasă în limitele posibilului o revenire, în timp, la căldura Eocenului timpuriu, de acum 50 de milioane de ani.
Un asemenea rezultat ar face cea mai mare parte a planetei nelocuibilă pentru oameni și ar pune sever la încercare capacitatea speciei de a rezista. Semnificația practică este că deciziile privind emisiile nu stabilesc doar câteva valori viitoare de temperatură, ci influențează cât de departe va fi împins sistemul climatic către stări întâlnite ultima dată cu milioane de ani înaintea apariției civilizației.
Credeți că perspectiva oferită de trecutul geologic poate schimba modul în care publicul și guvernele privesc reducerea emisiilor?
