Osteoartrita genunchiului nu este o consecință inevitabilă a înaintării în vârstă, iar o parte dintre factorii care îi influențează riscul și evoluția pot fi modificați. Un material publicat la 20 august 2026 de Siteman Cancer Center arată că activitatea fizică, întărirea musculaturii picioarelor, alimentația echilibrată și menținerea unei greutăți sănătoase pot ajuta la prevenirea bolii sau la controlarea durerii. Mesajul nu promite eliminarea riscului, mai ales în cazul persoanelor cu antecedente familiale ori leziuni ale genunchiului, ci evidențiază opțiunile care pot fi discutate individual cu personalul medical.
- Osteoartrita apare pe măsură ce se degradează cartilajul care protejează oasele din articulația genunchiului.
- Peste 30 de milioane de adulți din SUA au o formă de osteoartrită, iar genunchiul este articulația afectată cel mai frecvent.
- Slăbiciunea musculaturii picioarelor, excesul ponderal și leziunile anterioare ale genunchiului se numără printre factorii de risc.
- Tratamentul poate include exerciții, orteze, medicamente, injecții sau, în unele cazuri, înlocuirea articulației.
Degradarea cartilajului afectează mai mult decât mersul
Într-un genunchi sănătos, cartilajul permite mișcarea lină a articulației și protejează oasele. Subțierea treptată a acestui strat poate provoca durere și rigiditate, iar problemele se pot accentua în timp.
Dr. Abby Cheng, chirurg ortoped la Washington University School of Medicine din St. Louis și specialistă în tratamentul nechirurgical și recuperarea afecțiunilor precum artrita, explică faptul că efectele pot ajunge dincolo de articulație. Reducerea nivelului de activitate poate influența riscul de cădere, starea de spirit și calitatea generală a vieții.
Pentru persoanele active profesional, dificultățile de deplasare pot însemna și absențe de la serviciu sau pierderi de venit, nu doar disconfort fizic.
Sursa estimează că aproximativ jumătate dintre cazuri apar la persoane care sunt încă la vârsta activă. Cifra se referă la situația din Statele Unite și nu poate fi extrapolată automat la România, însă arată că osteoartrita genunchiului nu este exclusiv o problemă a vârstei înaintate.
Greutatea și forța musculară modifică presiunea asupra genunchilor
Potrivit lui Cheng, musculatura slabă a picioarelor și supraponderea sau obezitatea cresc riscul de osteoartrită a genunchiului. Printre ceilalți factori menționați se află vârsta, sexul feminin, o accidentare anterioară și existența bolii în familie.
În cazul unei persoane supraponderale, pierderea a 10 livre, adică aproximativ 4,5 kilograme, poate reduce cu 40 de livre — aproximativ 18 kilograme — presiunea exercitată asupra genunchilor la fiecare pas, potrivit medicului.
Această relație mecanică explică de ce chiar și o scădere modestă în greutate poate conta pentru durere. Ea nu înseamnă însă că toate cazurile au aceeași cauză sau că reducerea greutății poate înlocui evaluarea și tratamentul medical.
Activitatea fizică regulată poate contribui, la rândul său, la reducerea riscului. Materialul contestă ideea că alergarea ar deteriora inevitabil genunchii și arată că aceasta poate face parte dintr-un stil de viață activ. Afirmațiile provin dintr-un material explicativ, nu dintr-un nou studiu clinic prezentat de sursă.
Tratamentul este ales în funcție de situația pacientului
Pentru persoanele care au deja osteoartrită, variantele enumerate includ întărirea musculaturii coapselor, folosirea ortezelor pentru genunchi, medicamente antiinflamatoare, injecții cu cortizon sau alte substanțe și, uneori, operația de înlocuire a articulației. Personalul medical poate construi o strategie individuală și poate orienta pacientul către programe care susțin schimbările pe termen lung.
Cheng asociază și un regim alimentar bogat în plante, cereale integrale, fructe și legume, dar sărac în produse procesate, rafinate sau cu mult zahăr, cu reducerea inflamației și cu un posibil control mai bun al durerii articulare. Materialul nu susține că alimentația vindecă osteoartrita și nici că aceeași abordare este potrivită automat pentru fiecare pacient.
Antecedentele familiale pot mări probabilitatea apariției bolii, dar nu stabilesc singure dacă o persoană va dezvolta osteoartrită.
Aceasta înseamnă că prevenția și controlul simptomelor rămân relevante inclusiv pentru cei cu rude afectate. Factorii genetici nu pot fi schimbați, însă greutatea, nivelul de activitate și forța musculară sunt elemente asupra cărora se poate interveni în cadrul unui plan adaptat medical.
Credeți că informațiile despre prevenirea osteoartritei și accesul la programe de recuperare sunt suficient de vizibile în România?
