Centrul German pentru Cercetarea Diabetului (DZD), alături de Spitalul Universitar Tübingen și Helmholtz München, a analizat de ce schimbarea stilului de viață nu oferă aceeași protecție tuturor persoanelor expuse diabetului de tip 2. Studiul, publicat în revista științifică Diabetes, arată că participanții încadrați în grupul metabolic numit „cluster 5” au continuat să prezinte creșteri ale glicemiei, scăderea secreției de insulină și un risc ridicat de boală, chiar după ce au pierdut aproximativ 8% din greutate și au menținut rezultatul timp de mai mulți ani.
- Analiza a folosit date din Programul de Intervenție asupra Stilului de Viață din Tübingen, cunoscut ca TULIP.
- Participanții au urmat un program de doi ani și au fost monitorizați ulterior aproximativ nouă ani.
- Persoanele din clusterul 5 au rămas la risc ridicat în pofida unei scăderi ponderale substanțiale și de durată.
- Cercetătorii indică rezistența la insulină și ficatul gras drept posibile explicații biologice.
Șase profiluri separă riscuri metabolice diferite
Cercetătorii DZD împărțiseră anterior persoanele expuse diabetului de tip 2 în șase clustere. Clasificarea urmărește diferențe privind probabilitatea apariției bolii și evoluția complicațiilor asociate, iar clusterele 3 și 5 au fost identificate ca având o probabilitate deosebit de mare de a dezvolta diabet.
Noua analiză a urmărit dacă pierderea în greutate pe termen lung și prevenția bazată pe stilul de viață produc rezultate diferite între aceste grupuri. Autorii s-au concentrat asupra participanților care au slăbit substanțial și au reușit să-și păstreze greutatea redusă.
În clusterul 5, reducerea cu aproximativ 8% a greutății corporale nu a fost însoțită de aceeași îmbunătățire metabolică observată în alte grupuri de risc.
Rezultatul nu înseamnă că scăderea ponderală este lipsită de valoare. Studiul arată însă că greutatea nu surprinde singură toate procesele implicate în apariția diabetului de tip 2 și că persoane cu rezultate similare pe cântar pot avea răspunsuri metabolice diferite.
Ficatul gras ar putea limita beneficiul metabolic
Potrivit cercetătorilor, rezistența la insulină a avut un rol important în vulnerabilitatea clusterului 5 și a fost cel mai probabil legată de o formă severă de ficat gras. Acumularea grăsimii în ficat ar putea afecta și capacitatea celulelor beta pancreatice de a elibera insulină, contribuind astfel la creșterea glicemiei.
Insulina este hormonul care ajută organismul să gestioneze glucoza din sânge, iar celulele beta din pancreas sunt cele care o produc. Rezistența la insulină apare atunci când țesuturile răspund mai slab la acest hormon, obligând organismul să compenseze. Această explicație oferă context pentru diferențele observate, dar analiza indică asocieri și mecanisme posibile; ea nu demonstrează singură o relație completă de cauză și efect.
Pentru prevenție, concluzia importantă este că o scădere ponderală reușită nu reflectă neapărat și normalizarea glicemiei sau a producției de insulină.
Confirmarea rezultatelor ar putea schimba prevenția
Autorii consideră că persoanele din clusterul 5 ar putea avea nevoie de îngrijiri mai intensive sau de intervenții orientate spre problemele lor metabolice specifice. Ei condiționează însă această perspectivă de confirmarea rezultatelor prin viitoare cercetări prospective.
Pentru pacienții din România, studiul nu modifică automat modul în care este evaluat riscul de diabet. Dacă rezultatele vor fi confirmate și transformate în instrumente clinice, ele ar putea însemna că prevenția va lua în calcul nu doar greutatea, ci și reglarea glicemiei, secreția de insulină și profilul metabolic individual.
Credeți că evaluarea riscului de diabet ar trebui să pună mai mult accent pe profilul metabolic decât pe greutate?
